Close
Pentru ce avem nevoie de poliția locală4 minute de citit

Pentru ce avem nevoie de poliția locală4 minute de citit

Săptămâna trecută am asistat la prezentarea unui noi studiu realizat de Victor Chironda, expert în planificare urbană – Dezvoltarea mobilității urbane sustenabile în
Chișinău. Articolul cu rezumatul și esența studiului poate fi găsit aici, iar însăși studiul aici. Studiul abordează în complex problema ambuteiajelor din Chișinău și vine cu 4 soluții ce se completează reciproc una pe alta și care ar putea pune capăt problemelor cu mobilitatea urbană.

În acest articol aș vrea să abordez una din soluții și să explic prin ce este aceasta importantă. În studiul lui Victor această soluție sună ca „Crearea Agenției de Inspectare”, dar eu aș numi-o cumva mai simplu – „poliția locală”.

Pentru ce avem nevoie de Poliția locală?

Mai întâi de toate să concretizăm – poliția este un organ condus de administrația publică centrală. Adică, acesta este administrat direct de ministerul de interne. Administrația locală, cum ar fi primăria sau consiliul local nu are nimic comun cu administrarea/gestionarea poliției. Ele fac parte din 2 ierarhii diferite.

Fiecare din noi (mai ales cei din capitală) zilnic ne confruntăm cu probleme cum ar fi mașini parcate neregulamentar pe trotuar sau pe gazon, oprirea mașinilor în stațiile de transport public, ignorarea unor reguli de circulație cum ar fi blocarea intersecțiilor în condiții de ambuteiaj, care la rândul lor încetinesc transportul public, etc. Dar practic de fiecare dată ne ciocnim cu ignorarea și tolerarea acestor încălcări de către agenții Inspectoratului Național de Patrulare.

Pe de o parte acest lucru se întâmplă din cauza insuficienței cadrelor, numărului mare de contravenții la orice pas, inspectorii fiind ocupați practic mereu cu misiuni mai importante cum ar fi accidentele rutiere, operațiuni de verificare a stării de ebrietate, de verificare a stării tehnice a automobilelor, organizarea așa-numitor filtre și așa mai departe. De altă parte, inspectorii de patrulare sunt împuterniciți cu o serie mare de competențe și este chiar ineficient din punct de vedere economic să antrenezi polițiști calificați pentru a-i pune la un colț să aibă grijă de respectarea regimului de parcare.

Un Polițist e un om scump. El este antrenat mult timp. El cunoaște foarte multă legislație. El are echipament special. Nu este logic să folosești o resursă umană așa prețioasă ca un polițist antrenat pentru a emite chitanțe pentru parcare neregulamentară. Pentru aceasta ai putea avea oameni mai puțin antrenați. În unele orașe americane acest lucru e făcut de pensionari, de studenți part-time și aceasta lucrează foarte bine și foarte ieftin.

Oleg Tofilat.

Oleg Tofilat. Ex-secretar de stat la Ministerul Transporturilor si Infrastructurii Drumurilor

Alt aspect destul de important, de asemenea bine punctat de Oleg Tofilat, este faptul că inspectorul de patrulare nu poartă careva răspundere politică. Probleme cum ar fi parcarea neregulamentară țin nemărginit de confortul urban de care este responsabilă administrația publică locală, dar sunt în controlul unei entități în gestiunea aparatului central. Dacă am avea un organ cum ar fi poliția locală, în gestiunea primăriei, atitudinea și responsabilitatea politică ale inspectorilor din acest organ ar fi alta. Dacă un primar n-ar fi în stare cu poliția locală în propria gestiune să rezolve problemele orașului în privința parcării haotice – acest primar riscă să nu mai fie votat la următorul scrutin.

Inspector de parcare. Adelaide, Australia.

Al treilea aspect – financiar. Poliția locală ar trebui să fie finanțată din bugetul local, iar banii colectați din amenzi – depuși într-un fond local de mobilitate urbană. În așa mod primăria va fi direct interesată în eficiența lucrului poliției locale. Mai multe amenzi aplicate ar însemna nu doar ordine în oraș și confort pentru cetățeni, dar și sume mai mare care ar putea fi reinvestite în transportul public urban, infrastructură pietonală, ciclistă și rutieră, etc.

Acum, când avem o nouă guvernare, aceasta trebuie să purceadă la elaborarea unui proiect de lege cu privire la poliția locală, modul de funcționare și împuternicirile acesteia. Drept bază pentru aceasta ar putea servi legea 155/2010 din România, ajustată la cadrul legal din Moldova.

Altfel, Chișinăul nu va ieși niciodată din parcările haotice de prin tot orașul. Iar benzile rezervate pentru transportul public, care urmează să apară în capitală în scurt timp, nu vor avea nici-un sens. Trebuie de acționat acum.