Close
Anatomia trotuarelor4 minute de citit

Anatomia trotuarelor4 minute de citit

Trotuarele joacă un rol vital în viața orașului. Ca o „conductă” pentru deplasarea și accesul pietonilor, trotuarele îmbunătățesc conectivitatea și promovează mersul pe jos. În calitate de spații publice, ele activizează străzile social și economic. Trotuarele accesibile, sigure și bine menținute sunt o investiție fundamentală și necesară pentru orice oraș și au demonstrat o îmbunătățire starea generală de sănătate fizică și spirituală a orășenilor, dar și o maximizare a capitalului  social. La fel cum lărgirea drumurilor și îmbunătățirea calității carosabilului a stimulat de-a lungul istoriei călătoriile cu automobilul, trotuarele calitative și confortabile pot încuraja mersul pe jos, făcându-l mai atractiv.

extras din „Global street design guide”

Dar ce înseamnă un trotuar calitativ? Ar fi vorba doar de un pavaj de calitate sau de lățimea potrivită a trotuarului? Dar care ar fi acea lățime potrivită? Sau ar fi vorba de careva elemente care ar trebui să fie prezente pe trotuar? Dar care elemente? Unde și cum ar trebui să fie ele poziționate.

Ca regulă generală trotuarul privit în secțiune transversală cuprinde 4 zone, Dar în dependență de categoria străzii, unele din acestea ar putea lipsi:

1. Zona de front

Zona de front este partea trotuarului care se mărginește cu fațada clădirilor și poate servi ca o extensie a clădirilor. Aici ar putea fi amplasate elemente care completează serviciile oferite de localurile de la parter: panoul cu ofertele cafenelei, un manechin, o măsuță pentru cafea, etc. Pe străzile rezidențiale această zonă poate lipsi complet, pe străzile cu activitate medie lățimea zonei frontale poate fi între 1-2 metri, iar pe bulevardele aglomerate poate ajunge și până la 3 metri.

Mesele din partea dreaptă a imaginii se află în zona frontală

2. Zona de tranzit

Aceasta este zona pe care circulă pietonii. Spre deosebire de celelalte zone, aceasta nu poate lipsi de pe trotuar, indiferent de categoria străzii. Zona de tranzit trebuie să fie liberă de orice obstacole, să fie acoperită cu pavaj neted, lipsită de orice forme neuniforme cum ar fi trepte, adâncituri sau alte forme care ar face dificilă sau imposibilă deplasare pietonilor cu mobilitate redusă. Pe străzile înguste unde lipsește activitatea comercială, trotuarele care au doar zona de tranzit pot avea lățimea de 1.8 metri (lățime minimă) – până la 2.5 metri. Cifra de 1.8 metri nu este întâmplătoare – aceasta este lățimea pe care pot trece concomitent 2 cărucioare sau 2 persoane în scaune cu rotile. Pe bulevardele aglomerate cu flux mare de pietoni zona de tranzit poate depăși lățimea 5 metri:

Zona de tranzit bine aliniată cu trecerea pentru pietoni pe bd. Ștefan cel Mare din Chișinău

3. Zona utilităților/mobilierului

Aici găsim majoritatea utilităților și mobilierului stradal de pe trotuar: Arbori, piloni pentru iluminatul stradal, bănci, grădini cu flori sau flori în ghivece, încă un rând cu măsuțe ale cafenelelor, stații de transport public, indicatoare rutiere, parcări pentru biciclete, etc. Această zonă, fiind ca o multitudine de obstacole, mai are ca scop de barieră fizică între zona de tranzit pe unde circulă pietonii și carosabil sau pista pentru bicicliști unde transportul se deplasează cu viteză.

Bănci, arbori, piloni, ghivece și afișe cu reclamă amplasate în zona utilităților pe strada Pușkin

4. Zona tampon

Acesta este zona de tranziție dintre carosabil și trotuar. Ea poate fi la nivelul carosabilului, poate fi la nivelul trotuarului sau ca o treaptă între trotuar și carosabil. Aici pot fi amenajate piste pentru bicicliști, parcări pentru biciclete, parcări pentru automobile, biofântâni, parklete, etc.

Pistă pentru bicicliști. Este amenajată pe trotuar dar este asfaltată, pentru a da de înțeles pitonilor că nu este zona lor.
Parcare pentru automobile și parcare pentru biciclete amplasată pe un parklet.
Boifântână și parcare pentru automobile în zona tranziției dintre trotuar și carosabil.

Cum am menționat anterior, unele trotuare pot fi mai late, altele mai înguste. Pe unele pot fi regăsite toate cele 4 zone enumerate mai sus, pe altele niciuna în afară de cea de tranzit. Dar cum amenajezi trotuarul este sarcina experților și se face aceasta în dependență de categoria străzii și ce vrei să obții de la stradă. O poți face bine pentru a obține un flux bun de pietoni:

Ori o poți face prost pentru a da un șut în fund pietonilor:

Unele trotuare pot fi înguste, iar asta e nu este neapărat o problemă:

Altele pot fi foarte late și asta la fel nu este o problemă:

Esențial este ca trotuarul să corespundă locului.