Multă lume (inclusiv autoritățile) consideră că șoferii și utilizatorii de transport public sunt categorii diferite de oameni și că șoferii se deplasează prin oraș cu mașina personală pentru că nu au altă ieșire din situație sau alte mijloace de transport nu le pot satisface necesitățile lor de mobilitate.
În realitate însă marea majoritate a șoferilor pe care îi vedem zilnic prin oraș fac doar 2-3 deplasări zilnic și de obicei acestea sunt navetele spre serviciu și înapoi acasă. Eventual, printre acestea o deplasare la un centru comercial și spre școală sau grădiniță. Doar 10-20% din șoferi folosesc automobilul în scop de serviciu (pentru livrări, mai mule întâlniri de afacere pe parcursul zilei, etc). Ceilalți 80-90% de șoferi au alte opțiuni pentru deplasare, dar din mai multe motive aleg automobilul.
De regulă oamenii sunt foarte flexibili în a alege modul de deplasare, atunci când au mai multe opțiuni. Iar opțiunea aleasă depinde de 3 factori principali – cost, confort și viteză:
Fiecare orășean decide pentru sine personal care este echilibrul optim între aceste 3 componente: pentru cineva confortul contează foarte mult, chiar dacă asta îl costă mai mulți bani și de aceea alege să se deplaseze cu automobilul, iar pentru altcineva contează să economisească cât mai mulți bani dar să ajungă fără mult efort în alt capăt al orașului și alege transportul public, cineva al treilea dorește să nu depindă de ambuteiaje, chiar dacă asta va fi în lipsă de confort – și alege bicicleta.
Faptul că mulți Chișinăuieni aleg să se deplaseze cu automobilul, dă dovadă de faptul că multă lume este gata să scoată din buzunar mai mulți bani pentru a beneficia de un grad de confort mai înalt și a câștiga puțin la viteza de deplasare. Și invers – faptul că nu chiar atâta lume cât ne-am dori circulă cu transportul public sau cu bicicleta – înseamnă că aceste mijloace de transport nu oferă un confort și/sau viteză care ar crea concurență automobilelor personale.
Cum stimulăm oamenii să utilizeze mai mult transportul public și bicicleta în loc de automobilul personal?
Răspunsul ni-l oferă diagrama de mai sus.
Deci, pentru a stimula utilizarea transportului public, în contextul prețului foarte mic de 2 sau 3 lei per călătorie, o eventuală reducere a prețului nu prea ar avea efect. În schimb, pentru a crea concurență automobilelor, putem îmbunătăți situația la capitolul viteză (sunt mai multe tehnici de a crește viteza transportului public) și confort (stații calitative, unități de transport noi, cu podea joasă, cu aer condiționat, bine iluminate pe timp de noapte, silențioase, etc).
Iar dacă se dorește stimularea utilizării bicicletelor, întrucât componentele de viteză și cost nu prea pot fi influențate de către autoritățile locale, rămâne doar de lucrat asupra confortului și aici se are în vedere crearea locurilor de parcare și a unei infrastructuri sigure și confortabile.
În paralel cu politicile de stimulare a utilizării transportului public și a bicicletei, pentru a obține un efect și mai bun, este necesar de adoptat și unele politici de descurajare a utilizării automobilelor. La componenta confort – desființarea treptată a locurilor de parcare unde sunt prea multe; controlul și sancționarea parcărilor neregulamentare. La componenta viteză – introducerea elementelor de infrastructură de calmare a traficului; reducerea vitezei maxime pe străzi; reducerea numărului de benzi de circulație pe străzi, etc. La componenta cost – amenajarea parcărilor cu plată și scumpirea treptată a parcării; introducerea taxelor ecologice și a taxelor pentru congestie.
Orașul nu trebuie să impună pe nimeni să aleagă un tip de transport sau altul. Orașul trebuie să ofere opțiuni. Oamenii singuri vor alege opțiunea optimală pentru sine.