Lecțiile luate în urma protestului transportatorilor3 minute de citit

Ieri mai mulți transportatori de pasageri n-au ieșit pe rute în semn de protest față de decizia comisiei naționale extraordinare pentru sănătate publică, care limitează încărcarea unităților de transport mai mult de 50% din capacitatea fiecărei unități. N-o să comentez decizia idioată a comisiei, dar vreau să scot în evidență observațiile mele și ce lecții trebuie să luăm din acest protest.

1. Sistemul de transport public din Chișinău este (încă) unul șubred și ușor poate fi destabilizat. Câteva zeci de rutiere care n-au ieșit pe linie au transformat în calvar deplasarea la serviciu pentru sute de mii de pasageri și mii de șoferi.
2. Chișinău nu este gata (încă) să scape de microbuze, indiferent cât de mult ne-ar displăcea acest tip de transport. Municipalitatea mai are mult de lucru până a le închide robinetul transportatorilor privați. Are de achiziționat cele 100 de autobuze de 12m, dar mai are nevoie încă de minim vreo 100 de autobuze de 12m, vreo 100 de 8m și vreo 50-60 de 18m, pe urmă mai vedem… are de pus pe roate sistemul de taxare electronică, de regândit toată rețeaua de rute (urbane și suburbane, de autobuz și de troleibuz), de amenajat o rețea de benzi dedicate pe principalele artere ale capitalei, de construit noduri de transbordare, parcări park&ride la periferii și așa mai departe…
3. Ne-a mai arătat protestul de ieri și cât de ușor este să bagi orașul într-un colaps rutier. E destul să iasă dimineața cu 10% mai multe mașini decât de obicei și ambuteiajele sunt garantate. Asta demonstrează și faptul că măria sa ”fluidizarea traficului” prin săgeți verzi sau străzi lărgite nu au efect decât să stimuleze mai multă lume să folosească mașina ca mijloc de transport. Soluția pentru ambuteiajele din oraș este transportul public rapid și confortabil. Cât de dureros n-ar suna asta pentru iubitorii de a merge la volanul propriului automobil.
4. Ne-a mai arătat protestul cât de rigid, adică lipsit de flexibilitate, este sistemul rutier. Oamenii pur și simplu nu au opțiuni de mobilitate. Toată mobilitatea la noi se reduce la alegerea între troleibuz (dacă mai pot pune și autobuzele aici nu știu) și a te deplasa cu mașina personală. În contextul în care nu avem trenuri urbane, metro (bogdaproste) sau tramvaie, trebuie să punem accentul cât mai mult pe dezvoltarea transportului alternativ, pentru ca în situații de criza cum a fost acea de ieri, oamenii care pot și vor, să aibă posibilitatea să se deplaseze cu bicicleta sau trotineta, fără risc pentru integritatea lor (și a hainelor lor).

Iar acum revenind la Comisia [bla bla bla…] care a impus restricțiile. În loc de a impune restricții, ar fi fost bine ca autoritatea centrală să coboare pe pământ și să se gândească în ce mod ar fi putut ajuta autoritățile locale să lupte cu îmbulzeala din troleibuze, nu să le impună restricții. Pentru că oamenii ăia nu de flori de cuc se îmbulzesc în autobuze, ci din motiv că nu au alte alternative (spre deosebire de majoritatea demnitarilor cu mașini scumpe și parcare gratuită asigurată în curtea parlamentului). Autoritatea centrală ar fi putut de exemplu să emită o hotărâre care le-ar fi permis, cu titlu de excepție, autorităților din Chișinău, să procure autobuze vechi, fie ele și de 12 sau 15 ani, prin negocieri directe, fără tendere. Pentru că la sigur se poate găsi cel puțin un oraș european care este gata să vândă rablele lor vechi la un preț simbolic. Desigur, asta nu este o soluție pentru problemele Chișinăului cu transportul public, dar ar fi putut ajuta în depășirea (parțială) a crizei transportului de pasageri.