Close
La naiba copacii și arbuștii! Nouă ne mai trebuie parcări!7 minute de citit

La naiba copacii și arbuștii! Nouă ne mai trebuie parcări!7 minute de citit

Se pare că orașul Căușeni nu mai are nevoie de copaci; nu mai are nevoie de arbuști, gazon și flori. Acesta constituie niște ”spații nefolosite”, iar primarul orașului, recent ales deputat în parlament, spune că acestea vor fi îngustate sau chiar înlăturate integral. În locul acestora ar urma să fie construite parcări sau lărgită partea carosabilă a drumului.

Vreau să vă spun spun că tufarii aceștia și-au trăit traiul. Acum la moment au rămas unicii în orașul Căușeni. Vreau să vă spun că pe stradela aceasta acei tufari, în partea  celaltă care sânt  o să avem posibilitate să ridicăm pe toți, să-i scoatem. Este clar că aici vrem să facem un lucru să ridicăm tot pământul acesta care îl vedeți, care de ani de zile s-a strâns, s-a adunat din careva motive și clar că aici vreau să deschidem să ieșim cu drumul acesta pe care îl vedeți dumneavoastră segmentul acesta să ieșim nivel cu acesta care îl vedeți în partea astlaltă. Dintr-un punct de vedere că noi dimineața avem o aglomerație foarte mare ar fi normal ca noi să avem două beee…. două linii de acces a transportului să deschidem segmentul dat Căușeni Vechi și aici o să plantăm, o să înnoim solul o să avem posibilitate din copacii aceștia care îi vedeți acolo care au niște configurații foarte sălbatice vrem să-l… să-i defrișăm. Avem actele necesare care sunt aici vreau să avem o clumbă foarte frumoasă de flori. În segmentele acestea care sunt, dumneavoastră credeți-mă, că dacă o să îndesim întraiestilalte segmente care sânt să îndesim iarba, o să îndesim copăceii, o să îndesim floricelele, verdeață în orașul Căușeni o să fie destul de multă.

Grigore Repeșciuc, primarul orașului Căușeni, deputat ales în parlament

Dacă nu ați înțeles mai nimic din cuvintele de mai sus, e ceva normal. E ceva tipic pentru dumnealui. S-a mai remarcat de câteva ori prin discursuri dintre acestea:

HAI LA MACAROAȘTE HALUCINOGENEdin Căușeni. Ajută la ochi și la carnetul de partid.

Gepostet von Lumina am Dienstag, 19. Februar 2019

Iată reportajul proaspăt scos din cuptor din care a fost extras citatul de mai sus:

Primarul a mai venit de câteva ori cu propuneri dintre acestea „ingenioase” de rezolvare a problemelor de trafic în oraș. Câteva luni în urmă soția acestuia a propus instalarea câtorva semafoare în oraș:

Iar doi ani în urmă acesta de câteva ori căuta disperat unde ar mai putea rupe din trotuare și piețe pentru a lărgi străzile și amenaja mai multe parcări.
Unu:

Doi:

Trei:

Nu este greu să-ți dai seama că domnul Grigore este un dependent de automobil și de fiecare dată când nu-și găsește loc de parcare se gândește – „cum apar de undeva niște bani, numaidecât o să mai fac câteva locuri de parcare. Încă vreo 10 locuri de parcare și atunci o să ajungă la toți! Lumea o să aprecieze acest lucru și o să mă respecte mai mult”. A făcut acele 10-20 de locuri, dar nu știu de ce tot n-au ajuns. A mai rupt de undeva o bucată de trotuar pentru câteva locuri și tot n-au ajuns, a mai ocupat o piață din fața cinematografului și culmea – s-au ocupat și acelea. Ce să facem? Trebuie mai multe parcări – odată și odată o să ajungă tuturor, nu?

Țineți minte, problema parcărilor nu se rezolvă prin amenajarea de parcări noi.

Problema ambuteiajelor nu se rezolvă prin lărgirea drumurilor.

Acest lucru este identic cu slăbirea centurii când adaugi kilograme în plus – parcă se face mai ușor, dar obezitatea nu dispare.

Cândva orașul american Atlanta arăta așa:

Apoi au apărut automobilele și toți erau convinși că orașul are nevoie de străzi mai largi și mai multe parcări. De la început au fost sacrificați copaci și trotuare, apoi case, apoi au fost demolate cartiere întregi pentru a construi șosele chiar prin centrul orașului. Acum Atlanta arată așa:

Așa arată alt oraș american, Kansas City:

Acum  pe acolo pe unele străzi nici trotuare nu-s, nici copaci, nici gazon. Și acesta este centrul orașului. Este imposibil să mergi pe jos. Dacă te vede cineva pe jos, ar putea să te întrebe dacă n-ai pățit ceva. Căușeneni, voi în asta vreți să transformați orașul?

De ce s-a întâmplat așa cu orașele americane și de ce așa o soartă îl așteaptă pe orice oraș care o va lua pe urmele lor?

Crearea condițiilor pentru automobile nu rezolvă problemele actuale în utilizarea lor cum ar fi parcarea și congestiile, ci stimulează și mai multă lumea să folosească sau se cumpere automobil, apoi al doilea automobil în familie. Ceea ce pare la moment rezolvare a problemei, nu durează decât vreo 2-3 ani, apoi problema se poate înrăutăți și mai mult decât la început. Acest fenomen se numește cerere provocată. L-am descris detaliat într-un articol despre mai multe paradoxuri ce țin de traficul rutier.

Ce trebuie să se facă Căușeni pentru ameliorarea problemelor cu parcarea și congestiile?

  1. Să planteze copaci tineri de-a lungul bulevardului, inclusiv în locul celor bătrâni. Poți găsi multe scuze pentru a nu o face, dar poți avea 12 motive pentru planta arbori în oraș.
  2. Să rezolve problemele canalizării pluviale. Orașul se transformă într-o baltă după orice ploaie., ceea ce face complicată deplasarea nu doar cu mașina dar și pe jos. Iar deplasarea cu bicicleta o face chiar imposibilă.
  3. Îmbunătățirea infrastructurii pietonale. Căușeni nu este un oraș mare. Creând o infrastructură pietonală de calitate, o bună parte din călătoriile cu mașina ar putea fi evitate alegând mersul pe jos.
  4. Crearea infrastructurii bicicliste. Orașul are un potențial bun pentru a fi un oraș al bicicletelor. 3/4 din oraș se află pe teren drept, la maximum 2-3 kilometri de centru. Cu niște piste bine organizate pe vreo 10-15 străzi interconectate, vreo 30-40 de parcări prin oraș poți ridica rata utilizării bicicletelor până la 10% din totalul deplasărilor.
  5. Interzicerea parcării în punctele-cheie și îngustarea carosabilului pentru a obține treceri pentru pietoni mai scurte. O bună parte din ambuteiaje sunt cauzate nu atât de traficul intens cât de mașinile care parchează sau ies din parcarea în spic amenajată de-a lungul bulevardului. O stradă-transit care leagă toate sectoarele orașului nu poate fi o parcare. Trebuie să alegi – ori ai parcări ori vrei strada ”să miște”. Nu le poți avea pe ambele.

  6. Reparația străzii Calea Basarabia, care ar putea servi ca o rută alternativă pentru transportul de tranzit.

La urma urmei dacă se vrea crearea unei benzi pentru virarea la stânga în locul cu pricina, unde primarul vrea să distrugă fâșia verde de pe trotuar, asta se poate face și fără lărgirea carosabilului și surpriză – se poate chiar de îngustat! Sau se poate crea o insuliță de refugiu pentru pietoni.

Carosabilul are puțin peste 12 metri lățime. asta este 4 benzi de circulație a câte 3 metri. Pur și simplu la moment acest spațiu este folosit foarte ineficient din cauza parcării în spic de-a lungul străzii.

 

 

 

Cineva din Căușeni, opriți acest masacru al trotuarelor și al copacilor! Nu-i permiteți primarului să vă transforme orașul într-o parcare. Oricum niciodată n-o să ajungă locuri tuturor. Iar de un oraș cu trotuare și zone verzi calitative toți au nevoie.