Recent am fost într-o mică excursie la stația de asamblare a troleibuzelor RTEC (pe bază de Model 321 de la Belkommunmash). Îmi era interesant să văd de la fața locului cum decurge procesul de asamblare dar și să arăt cititorilor mei acest proces.
Înainte de ai intra la linia de asamblare, să vedem ce este pe afară.
Acesta este depoul vechi de tramvaie. Aici „înnoptau” tramvaiele la începutul secolului trecut:
În fața lui staționează câteva mașini vechi folosite pentru deservirea și reparația rețelelor de contact:
În spatele lor se ascund o sumedenie de piloni vechi. Majoritatea putreziți de rugină.
Iar vizavi încă câțiva piloni vechi și câțiva noi pe al doilea plan:
Alături stau câteva stații de alimentare cu electricitate. În ultimii ani numărul de troleibuze s-a mărit, iar stațiile vechi nu rezistă. Unele sunt înlocuite, iar pe alocuri sunt instalate stații suplimentare.
În altă parte stă gata pentru exploatare un troleibuz recent asamblat, la acesta vom reveni puțin mai încolo.
Iar aici este unul din primele troleibuze din Chișinău. Acesta a fost restaurat și arată deloc rău pentru anii săi.
Deși înăuntru mai este de lucru:
În depoul de asamblare se lucrează, printre altele, la restaurarea altui troleibuz vechi. Acesta pare a fi de model ZiU-5:
Iar lângă dânsul deja are loc asamblarea unui troleibuz nou:
În realitate troleibuzele nu se asamblează integral în Chișinău, ci vin din Bielorusia 80-90% gata, cu toate detaliile interioare și unele elemente electronice neasamblate în salonul troleibuzului.
Se asamblează panoul de control a șoferului, electronica
Interiorul:
Sistemul de închidere/deschidere a ușilor:
Toate troleibuzele stau ca într-un conveier. La fiecare etapă se asamblează diferite componente.
Sus se lucrează la careva electronică, cel mai probabil partea ce răspunde pentru alimentare cu energie electrică și climatizatoarele. Nu mi-au permis să urc din motive de securitate.
Acum să privim cum arată troleibuzul gata asamblat despre care spuneam că vom reveni la el de la început.
Totul este nou, chiar și troleele arată impecabil:
Cabina șoferului:
Pentru că este un troleibuz cu mers autonom, aici găsim un panou de control puțin diferit de celelalte troleibuze. Acesta mai arată diferite cifre ce țin de baterie:
Toate troleibuzele noi sunt dotate cu camere.
…iar șoferul vede pe monitor situația din salon:
În salon pot fi găsite câteva prize USB. La fiecare priză sunt 2 porturi USB, unul de 2.1A, altul de 1.05A.
Bateriile:
Cred că degrabă acesta va ieși pe una din rutele suburbane.
În total anul acesta vor fi asamblate 17 troleibuze noi. 10 clasice, 5 cu mers autonom și încă 2 articulate de 18 metri. Toate vor fi dotate cu climatizatoare, camere și echipament GPS.