Am văzut azi proiectul unui nou bloc locativ din centrul capitalei. Și nici nu vreau să comentez înălțimea casei in raport cu restul cartierului, scările și rampa fără care nu există nici-o clădire din Chișinău, lipsa curții sau insuficiența locurilor de parcare. Vreau să atrag atenția asupra prosti care o fac o bună parte din arhitecții moldoveni și anume – ferestrele. Da, un lucru care ar putea părea atât de banal – ferestrele.
Se pare că acești arhitecți nu se uită pe hartă să vadă cum a fost planificat în secolul XIX centrul capitalei și nu au idee cum se formează cvartalele compacte când respecți această planificare. Centrul Chișinăului are o planificare foarte bună, cu străzi de lățime potrivită (nici înguste, nici prea late), cu intersecții la distanțe mici, blocuri de înălțime mică și medie, etc – lucruri care fac mersul pe jos destul de confortabil. Cine își construia o afacere în oraș știa că pietonii sunt sursa lor de venit și strada este locul unde pietonii devin clienții afacerilor, de aceea oricine construia o nouă clădire încerca să profite de fiecare metru din lungimea străzii și edifica clădirea nemărginit la linia roșie a străzii și practic toate clădirile erau lipite una de alta, astfel încât ochii pietonului să fie ținuți încontinuu atrași spre vitrine.
De aceea, fiecare clădire se construia cu intrări și ferestre spre stradă și spre curte. Nimeni practic nu făcea ferestre în părți. Pentru că orice fereastră făcută pe lateral ucide dintr-o mișcare posibilitatea de a construi altă clădire alături.
Acest lucru poate fi observat practic în orice oraș european, fie asta un oraș mare ca Paris sau Barcelona sau un târg de dimensiuni moderate:
Deci, la noi arhitecții se împart în 2 categorii:
care nu înțeleg cum se formează cvartalele și mediu urban care stimulează mersul pe jos:
și cei care înțeleg:
