Close
O intersecție mai sigură în 6 pași4 minute de citit

O intersecție mai sigură în 6 pași4 minute de citit

În primele 2 luni ale acestui an în Chișinău s-au înregistrat 160 de accidente rutiere în urma cărora au decedat 8 persoane și au fost traumatizate altele 183. Din cele 160 de accidente, 90 au fost cu implicarea pietonilor.

Cel mai des cauza accidentelor este lipsa sistematizării circulație și străzile care provoacă șoferii să meargă cu viteză excesivă. Intersecțiile foarte mari, unde se intersectează multe fluxuri de transport și respectiv sunt multe puncte de conflict, proiectate nepotrivit prezintă un risc sporit pentru șoferi. Un exemplu potrivit este intersecția bulevardelor Dacia, Traian și Decebal de la Botanica. Eu acolo sunt martor ale accidentelor practic în fiecare săptămână, chiar dacă mă aflu acolo în trecere nu mai mult de 20-30 de minute zilnic.

Ce este greșit cu această intersecție? Este una mare cu multe benzi unde se întretaie mai multe fluxuri de transport în diferite direcții și nu prea ai ce face cu asta. Dar unele aspecte fac această intersecție periculoasă: raza curburii trotuarului în intersecție, linii stop și treceri pentru pietoni departe de intersecție, mediană retrasă prea mult, benzi pentru virare la dreapta, prezența unui pasaj subteran și altele…

Să luăm pe rând și să vedem cum putem ”repara” această intersecție.

1. Trasăm liniile

În primul rând analizăm cum se deplasează fluxurile de transport din fiecare direcție și trasăm câteva linii imaginare:

2. Micșorăm intersecția

Aducând intersecția mai aproape de centrul ei vom putea aduce mai aproape trecerile pentru pietoni și liniile stop mai târziu. La fel micșorarea razei curburii din intersecție are un efect foarte bun de calmare a traficului – tehnică recomandată de NACTO.

3. Extindem medianele

Medianele extinse la maximum spre mijlocul intersecției, la fel ca și extinderea colțurilor trotuarului, vor contribui la reducerea vitezei automobilelor, dar și vor direcționa automobilele pe traiectorii mai sigure. Unii vor spune că din cauza benzii de separare mai puține automobile vor putea vira la stânga sau întoarce. Da – este adevărat, dar parțial. Această problemă se rezolvă prin scurtarea fazelor semaforului de la 40-45 secunde la 25-30.

4. Aducem trecerile pentru pietoni și liniile stop mai aproape

Trecerile pentru pietoni și liniile ”STOP” le mutăm cât mai aproape de centrul intersecției pentru a face mai rapidă traversarea străzii și a reduce distanța dintre treceri, astfel îmbunătățind accesibilitatea pentru pietoni, dar și făcând mai rapidă trecerea automobilelor dintr-o parte în alta a intersecției. Acest lucru va servi ca pretext pentru scurtarea fazelor semaforului și respectiv reducerea timpului de așteptare la semafor.

5. Înlăturăm benzile pentru virarea la dreapta

Foarte des benzile pentru virarea la dreapta doar lărgesc intersecția, dar efectul de fluidizare este minim. În acest caz particular scurtătura dinspre Dacia spre Decebal la vale este de prisos pentru că și fără ea acolo este bandă adițională pentru virare; intersecția ar lucra perfect și fără ea. Ce ține de scurtătura de pe Decebal spre Dacia – acolo este trafic mic, pe această direcție nu circulă transport public de capacitate. Asta ar putea servi ca pretext pentru a înlătura și această scurtătură. Da – nu vei putea vira la dreapta cu 40 la oră, dar cine a zis că trebuie să intri în intersecție cu așa viteză?

6. Amenajăm spațiul câștigat

Spațiul câștigat îl pavăm, plantăm arbori și instalăm mobilier stradal. În loc de un câmp de asfalt putem obține un scuar frumos pentru locuitorii din cartier. Principalul să nu transformăm acest spațiu în parcare. Nimeni nu are plăcerea să meargă pe trotuarul mărginit de o parte cu mașini ce se deplasează cu viteză iar de altă parte de o parcare.

Iar acum să rezumăm. Să comparăm ce am obținut:

Am pierdut vreo bandă? Nu. Am făcut intersecția mai puțin periculoasă? Da. Traficul a suferit? Puțin da. Însă această pierdere mică se merită de dragul câtorva vieți salvate; de dragul accesibilității pietonale îmbunătățite și de ce nu de dragul reducerii costurilor de întreținere a învelișului de asfalt.