Close
Sinaia5 minute de citit

Sinaia5 minute de citit

Astăzi o să vă povestesc ce-am văzut în Sinaia în două zile de aflare acolo pe la sfârșit de octombrie. Sinaia astăzi este un mic orășel care atrage pe timp de iarnă mulți turiști la pârtie pe de o parte, iar de altă parte turiști care vin să viziteze castelul Peleș:

Până la construcția castelului Peleș pe la sfârșitul secolului XIX, Sinaia a fost un sătuc mic care a crescut împrejurul mănăstirii cu același nume, ridicată aici la sfârșitul secolului XVII de către  Mihai Cantacuzino. La răscrucea secolelor XIX și XX aici deja funcționa o școală, apare sistem de alimentare cu apă și canalizare, alimentare cu energie electrică, inclusiv primul în România iluminat stradal cu electricitate (lansat în iulie 1890), se deschide o fabrică de cherestea și una de cuie, etc. Se deschide un hotel, o clinică, gară feroviară și alte obiecte care au stimulat creșterea și dezvoltarea orașului. Astăzi orașul numără puțin peste 10 mii de locuitori, dar cazează peste 250 mii de turiști anual.

Să începem plimbarea cu parcul orașului, care poartă numele lui Dimitrie Ghica, fost prim-ministru al României. Pe teritoriul acestui parc mai multe obiecte istorice – Casino Sinaia, Hotelul Palace (construit în 1911), Hotelul Caraiman (1881) și Hotelul Regal (1880).

Hotelul Palace:

Hotel Caraiman:

Tot el, văzut din parc:

Hotel Regal:

Casino Sinaia:

Cutie poștală lângă intrarea în casino:

Și însăși parcul:

Bănci:

Bănci pentru introvertiți:

O cafenea drăguță:

Informații despre iluminatul public:

O bancă din piatră:

Un pilon în stil istoric și camere de supraveghere în stil mai puțin istoric:

La intrarea dintr-un capăt de parc este amenajat un scuar mic:


Iar vizavi de el – un memorial:

La celălalt capăt de parc, un alt spațiu public micuț cu treceri pentru pietoni mai puțin obișnuite.

Iar aceasta este altă ieșire din parc. Aici vedem un rond. Întrucât acesta nu este mare și curbează traiectoria, toți șoferii încetinesc. Prin această intersecție e practic imposibil să treci cu mai mult de 40 la oră.

Dacă ma ieșit din parc, haideți să vedem orașul.

Trecerile pentru pietoni sunt ideale. Toate sunt marcate corespunzător, trotuarul și bordurile sunt coborâte până la nivelul carosabilului:

Deseori sunt amenajate insulițe de siguranță, chiar dacă este doar câte o bandă în fiecare direcție:

Pavajul este ideal

Bordurile la fel:

Cu pilonii și indicatoarele rutiere s-a lucrat foarte atent. Practic nu găsești cârpituri cu ciment sau șuruburi ieșite la suprafață ca în Chișinău

Pilon felinare. Iluminatul trotuarului este la fel de important ca și iluminatului carosabilului (dacă nu cel mai important):

Trotuar cu arbori tineri, bănci, flori. În Sinaia sunt foarte multe bănci pe trotuare:

Un drum secundar cu locuri de parcare cu plată pe dreapta și stație de transport public pe stânga. Ca și la noi, buzunarul pentru transport public este perceput de șoferi ca un loc bun de a lăsa mașina. pe câteva minute.

Altă stație. Toate stațiile în Sinaia arată la fel, concepute după un design unic:

Majoritatea stațiilor sunt însoțite de câte un panou informativ:

Alături de stația pentru transport public este o stație pentru taxi. Când sunt mai multe, acestea stau în rând și la o chemare pleacă primul din rând. Nimeni strigă ”Taxi! Taxi! În centru, ieftin!”.

Atrageți atenția în partea dreaptă a imaginii este o insuliță verde. Aceasta exclude posibilitatea de a efectua depășiri periculoase înainte de intersecție dintr-o bandă apare a doua pentru virare la stânga.

Coborârea bordurilor la trecerile pentru pietoni este o lege pentru Sinaia:

Totuși undeva ea se mai încalcă. Deși aceasta este unica trecere unde am găsit bordura ridicată:

Felinar:

De mai aproape vedem stema orașului și inscripțiile ”Primăria Sinaia” și ”2013” – cel mai probabil anul în care au fost instalați:

Bănci, o să repet, sunt multe. Și lumea chiar le folosește, necătând că afară este +1 °C și puțin vânt:

Nu toți, dar majoritatea copacilor de pe străzi sunt tineri:

Acei care au fost plantați recent, au o protecție specială la rădăcină:

Aici sunt în fața hotelului în care m-am cazat.

Parcarea aici este cu plată – 12 roni ora sau 24 pe zi pentru oaspeții hotelului. Parcare gratuită în centrul orașului nu găsești, tarifele sunt în jur de 10-12 pe oră în sau 20-40 pe zi. Mai departe de centru poți găsi puțin mai ieftin.

Practic toate trotuarele sunt securizate de intruziunea automobilelor. Aici pe trotuar n-ai să parchezi, cât de tare n-ai vrea. Chiar dacă „eu pe 5 minute”.

Bărbatul în vestă verde mânuiește un aspirator de frunze:

 

Cât de delicat este lucrat fiecare detaliu…

Adesea poți vedea aceeași problemă cu burlanele ca și în Chișinău – apa din acestea se scurge pe trotuar, dar nu direct în scurgerea pluvială. Iarna aici se va forma ghețuș.

O trecere pentru pietoni ideală:


”Ce trotuar lat și nu merge practic nimeni pe aici. S-ar putea de amenajat vreo 20 de locuri de parcare.” – cam așa ar suna argumentele celor care nu-și închipuie viața fără automobile și a amatorilor de a se parca sub fereastra apartamentului.

Pentru ce băncile acestea dacă nu șade nimeni pe ele?

Iar acestea? Din beton…

Majoritate caselor din centrul orașului au o istorie lungă în spatele lor. Multe au fost transformate în hotele, restaurante, magazine.

Multe însă pustiesc și sunt de vânzare.

Cât timp stau la vânzare – unii mai organizează câte-o parcare cu plată:

Primăria orașului și un scuar mic în fața acestuia:

Cutie poștală. Funcționează.

Aș fi vrut să vă mai arăt alte câteva zeci de case frumoase, școala și grădinița din Sinaia, dar frigul de afară mi-a descărcat prea repede bateria. Dar le puteți vedea și singuri dacă mergeți la schi în Sinaia. Dedicați o oră – două unei plimbări prin oraș. Ai ce vedea.