Close
Blocurile locative noi din Praga. Tendințe europene în postsocialism7 minute de citit

Blocurile locative noi din Praga. Tendințe europene în postsocialism7 minute de citit

O jumătate de zi din vacanța în Praga din luna ianuarie eu am dedicat-o vizitei mai multor complexe locative noi. Îmi este interesant cum se construiesc locuințele în diferite orașe și să compar cu ceea ce se construiește la noi, dar și să văd ce practici bune am putea prelua din alte țări.

1. Royal Triangle Residence

Acest complex locativ este amplasat pe un teren în formă de triunghi, în Praga 6. De aici vine și denumirea de „triangle”, iar ”Royal” – pentru că sunt niște locuințe de clasă premium.

Complexul este format din 8 clădiri a câte 5 etaje cu o curte comună în mijloc. Se află la intersecția 2 străzi pe care circulă mai multe rute de tramvai, iar peste drum este Parcul Maxe van der Stoela.

În curte nu sunt locuri de parcare. Toate parcările sunt subterane, unde au acces doar locatarii. Lângă intrarea în parcare este și intrarea principală în curte unde este un concierge, care îndeplinește și funcția de paznic.

În stradă de asemenea sunt câteva locuri de parcare, dar și aici poți parca doar dacă ai permis pentru parcare în zona respectivă. De asemenea, în afară de intrarea principală în curte, mai există câteva intrări (una se vede în spatele indicatorului) ”secundare”.

Din oricare parte nu te-ai uita, nu vei observa nici-o intervenție în fațada clădirii – niciun aparat de aer condiționat, niciun uscător pentru rufe sau modificări ale balcoanelor. Totul arată impecabil și este curat ca și în ziua dării în exploatare:

Cu părere de rău, n-am putut avea acces în curte, așa că am făcut doar niște poze peste gard:

Majoritatea apartamentelor de la parter au o mică terasă afară:

Pe un site de imobiliare am mai găsit câteva poze cu interiorul blocurilor, parcarea și curtea complexului:

2. Central Park Praha

Acest complex este format din 10 turnuri de circa 12-14 etaje care se ridică deasupra stilobatului de 3 etaje ce separă curtea de stradă pe 3 laturi din 4.

Stilobatul, privit din curte are forma de piramidă cu acoperișuri verzi, pe care se deschid ferestre, balcoane și terase largi ale apartamentelor:

Curtea blocului, cu suprafața de circa 13 mii de metri pătrați, arată într-adevăr arată ca un parc destul de măricel:

Nici nu vreau să-mi închipui cât plătesc pentru întreținerea acestui parc cele 547 de proprietari de apartamente. Un astfel parc frumos și îngrijit ascunde și niște costuri înalte pentru întreținere în spate.

La prima impresie turnurile sunt pătrate, în realitate apartamentele au multe colțuri, iar practic toți pereții sun la 45 de grade.

Forma pătrată o crează balcoanele spațioase și barele verticale:

În stradă, la primele 3 etaje sunt diferite oficii, o grădiniță privată, magazine și alte obiecte comerciale:

Pe perimetru, sub fiecare turn este câte o intrare în stradă:

Scara blocului arată așa cum trebuie să arate – uși largi, transparente, la nivelul solului:

În partea opusă se vede ieșire direct în curte:

Cutiile poștale. Pe lângă numărul apartamentului, este indicat și numele familiei:

Chiar vizavi de acest complex este și o grădiniță de stat:

Copii se joacă cu niște lopeți și greble într-o grămadă de frunze uscate și sol. Aici poate fi observat și un exemplu cum relieful poate servi un avantaj pentru terenul de joacă:

3. Byty na Vackove

În drum spre niște complexe noi din Praga 3, am dat și peste un șantier. Când va fi gata, acest complex ar trebui să arate cam așa:

La moment este în construcție:

Pentru a vedea ce s-a primit, va trebui de revenit peste câțiva ani, dar de data aceasta mergem mai departe…

4. Blocuri noi pe strada Olgy Havlové

Pe această stradă sunt recent construite 3 complexe cu câteva blocuri de câte 4-5 etaje. Atmosfera aici este una liniștită, cu puțin trafic de mașini.

Pe o latură a cartierului este o alee pentru bicicliști și pietoni:

Aceste bariere sunt pentru a împiedica accesul automobilelor, dar și pentru a încetini bicicliștii.

Majoritatea clădirilor sunt dotate cu draperii exterioare. Totul este consistent, nimeni nu face curcubeu sau brad din Crăciun din blocul în care locuiesc.

Iarăși, cei de la parter au câte un petic de pământ în fața apartamentului:

Acesta deja este blocul altui complex, dar arhitectura seamănă foarte mult cu cea a blocurilor vecine.

Din nou – curți private la parter:

Amenajarea teritoriului și detalii:

Intrarea în parcarea subterană:

Platforma pentru deșeuri:

Intrările în bloc și rampele de acces. Dezvoltatorii imobiliari care au construit acest bloc încă nu știu că intrarea trebuie făcută la nivelul solului, nu a frunții omului.

A proiectat vreun moldovean rampa asta?

Peste drum – un alt complex. 4 etaje și arhitectură asemănătoare. Întreaga intersecție este ridicată la nivelul trotuarului și în loc de asfalt vedem pavaj. Pe întreg cartierul este instituită ”zona 30”. Cine a instalat acest gard alb-roșu? Homo-sovieticus nu poate părăsi capul unor ingineri de trafic.

All Users

Dar în general infrastructura stradală este destul de prielnică și adecvată. Trotuar relativ ok, arbori tineri, iluminare, lățime adecvată a drumului ș.a.m.d.

O cărare ce duce spre interiorul cvartalului și intrarea în parcarea subterană.

Mergând pe la o margine a complexului, ajungi la terenul de joacă

Aici sunt 2 zone separate de joacă. Una pentru cei mai mari cu un coș de basket și o instalație de cățărat:

Și una pentru cei mai mici – căsuță, tobogan, leagăn… pachetul standard care îl poți găsi și în orice curte din Chișinău:

Terenul de joacă este unul singur pentru cele 10 blocuri ale complexului. Blocurile nu dispun de curți. În loc de curți, terenul din jurul lor este împărțit locatarilor de la parter, câte vreo 15-60 metri pătrați.

Printre blocuri sunt amenajate doar așa niște cărărușe, cu diferită verdeață, iluminare, arbuști, copăcei, etc… foarte drăguț.

Dar dacă vrei să te întâlnești cu cineva dintre vecini sau cu altcineva afară, în mijlocul cartierului este amenajată un fel de ”piață” micuță.

Multe bănci, arbori, o parcare pentru biciclete, pavaj din granit. Arată extraordinar. Aș ieși vara în fiecare zi la citit vreo carte aici.

Câteva clădiri din acest complex au unele fațade din lemn. Arată neobișnuit și frumos.

Peste drum de complexul din care am ieșit, la marginea cartierului, este un alt complex din 3 clădiri cu arhitectură modernă și mai deosebită:

Sunt câteva locuri de parcare în stradă, dar mai multe sunt în subsolul blocului:

Ca și în cazul celorlalte complexe, în acesta spațiile din jurul blocurilor aparțin familiilor de la parter, iar în mijloc între ele este amenajată o curte comună.

La nivelul etajului 2 este construit un fel de podișor care unește cele 3 clădiri. Pe lângă designul neobișnuit, el combină mai multe funcții. De o parte pe el sunt amenajate terasele a 3 apartamente de la etajul 2, de altă parte podișorul servește drept o copertină pentru curtea comună și servește ca adăpost de soare, ploaie și ninsoare.

Mă uit la aceste blocuri și nu înțeleg – unde usucă acești oameni rufele? cum se răcoresc vara, că nu văd nici-un aparat de aer condiționat?…

Ridicându-te în deal 300 de metri, ajungi într-un parc. La noi, în Chișinău, parcurile sunt amenajate în văi, iar aici parcul ”Židovské pece” (Cuptoare evreiești) este amenajat pe un vârf de deal.

Ați locui aici?